Premierul României și liderulPartidul Național Liberal ,Ilie Bolojan , a avut o reacție dură luni seară, după cePartidul Social Democrat a decis retragerea sprijinului politic.
Într-o declarație publică, șeful Executivului a calificat decizia social-democraților drept „complet greșită și iresponsabilă”, acuzând PSD că pune în pericol stabilitatea țării.
„Am luat act de decizia complet greșită și complet iresponsabilă a PSD față de România. Am format o coaliție care se baza pe ordine în finanțele țării, bună guvernare și respect față de cetățeni. Astăzi vedem periclitarea finanțelor și aruncarea în aer a guvernării”, a declarat premierul.
Bolojan a susținut că toate măsurile adoptate până în prezent au fost asumate în cadrul coaliției și a criticat faptul că PSD încearcă să se delimiteze de deciziile luate în comun.
„Este total anormal să fii parte la decizie, dar să fugi de răspundere”, a punctat acesta.
Premierul a subliniat că direcțiile majore ale guvernării – reducerea risipei, eficientizarea statului și atragerea fondurilor europene – nu sunt negociabile și reprezintă condiții esențiale pentru dezvoltarea României.
În ciuda tensiunilor politice,Ilie Bolojan a anunțat că își va continua mandatul și că va încerca să asigure stabilitatea guvernării.
„Vom continua să asigurăm guvernarea țării, astfel încât să trecem cu bine peste această perioadă complicată”, a afirmat acesta.
Totodată, premierul a invocat contextul internațional dificil și suprapunerea mai multor crize, susținând că decizia PSD slăbește capacitatea României de a face față acestor provocări.
La finalul declarației, Bolojan le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de susținere, precizând că acest sprijin este, în opinia sa, „pentru o Românie modernă, onestă și fără privilegii”.