Încurcate căile legislative la DSP Olt. Bobeș sub controverse, Ioniță se reîntoarce în instituție

Încurcate căile legislative, susținerile, deciziile dar și doamnele la Direcția de Sănătate Publică Olt. Instituție în care suspiciunile, ca și deciziile rămân controversate, chiar și după trimiterea în judecată pentru fapte de corupție și asimilate corupției, a fostului director executiv, Elena Ioniță, după trimiterea în judecată de procurorii DNA ST Craiova. Dosar în care, apare și prima înfrângere a acuzatorilor. Curtea de Apel Craiova, desființează, printr-o hotărâre definitivă, în data de 18.03.2026, hotărârea Tribunalului Olt/ Camera preliminară și , prin revocarea măsurii controlului judiciar dispus, dă posibilitatea Elenei Ioniță reîntoarcerii la locul de muncă, în DSP Olt.

Unde circulă alte suspiciuni pe acuzații grave. Culmea, pe aceleași îndeletniciri de care a fost cercetată și acuzată, fosta doamnă directoare.

Azi este contestată actuala conducere, directorul executiv interimar, Adela Bobeș. Așa încât, instituția publică din domeniul sănătății se află , din nou, sub auspiciile izbucnirii unui nou scandal, sub acuzații extrem de grave, care conturează imaginea unui DSP Olt afectat de abuzuri, favoritisme și posibile fapte de corupție.

Comportamentul reclamat, ca fiind , cel puțin neinspirat și autoritar excesiv, al actualei directoare executive interimare, Adela Bobeș, a atras, se pare, nemulțumirea majorității salariaților instituției, partea neprotejată și neavantajată, dar bubuită prin interpușii fidelizați, ai doamnei actuale director. Nu ascultatul pe la uși, surprins de camerele de luat vederi care bat pe holurile instituției, nici invocarea desă a numelui unui procuror slătinean, cu funcție de conducere la Craiova, a declanșat dezgustul celor care nu doar au început să deschidă gura, dar și să scrie, ci măsurile la extremis luate, au făcut primul pas spre un conflict, altul, care mocnește și stă să iasă la suprafață, din DSP Olt.

Instituție în care, ”neagreații” contestă ocuparea postului de inspector șef, de către actualul director executiv interimar, Adela Bobeș, ca fiind ilegal, căci, potrivit Ordinului MS 1078, ocupantul respectivei funcții trebuie să fie medic specialist în epidemiologie, igienă, medicina muncii și /sau sănătate publică. Doamna Bobeș, fiind medic de familie.

Poveste fără sfârșit, care pare să se repete. În același timp, în interiorul instituției sunt semnalate situații similare pentru care fostul director a fost trimis în judecată. Situații în care anumite persoane ar beneficia de salarii fără a respecta programul de lucru sau chiar fără a se prezenta la serviciu. Există relatări despre angajați care ar avea un program redus, de doar câteva ore pe zi, în timp ce activitatea instituției ar fi, în mare parte, coordonată de la distanță. Mai mult, surse din interior susțin că documentele oficiale ar fi transmise spre semnare la domiciliul doamnei actuale director, ceea ce ridică semne de întrebare privind respectarea procedurilor administrative și a transparenței decizionale. Așa, o fi, dragă Lilișorica?!

Un alt aspect semnalat vizează presupuse practici informale de colectare de bani din rândul angajaților, sub forma unor contribuții, mai mult, sau mai puțin, regulate. Aceste sume ar fi strânse de persoane desemnate și ar avea ca destinație atenții pentru conducerea instituției, la zile festive, sau calea Bucureștiului pentru cei cu evaluarea dsp-urilor. Așa o fi, dragă, Vio?! Tu faci pe ”casiera”?!

Oamenii din instituție vorbesc și despre climatul de lucru . Unul tensionat, cu comportamente neinspirate, nefericite, negândite, arogante, dar în final, abuzive, la adresa subalternilor, inclusiv limbaj injurios, amenințări și presiuni privind locul de muncă.

În acest context, există informații că pe rolul instanțelor s-ar afla deja dosare deschise de angajați, care reclamă abuzuri în serviciu. Asupra acestora vom reveni.

Apar și suspiciuni privind posibile fapte de corupție legate de activitatea din teren, în care anumite sume de bani ar fi colectate și direcționate prin intermediari.

Toate aceste acuzații conturează un tablou îngrijorător, care, (dacă se confirmă, fiindcă ele ar fi fost deja transmise organelor abilitate să le verifice ), ar putea indica disfuncționalități majore într-o instituție esențială pentru sănătatea publică. Una care, în puțin timp, urmează să ajungă pentru evaluare, pe masa Ministerului Sănătății. Una în care, lucrurile par a fi scăpate de sub control. Nu de ieri, nu de azi, de foarte multă vreme… Așa o fi, doamna director?! Nu v-a convins cazul fostei, căreia i-ați preluat atribuțiile, biroul, fotoliul…că nici o proptea nu e stâlp de telegraf? Și ăia se întâmplă să cadă, uneori…

Sursa: https://imperativ.ro/actualitate/2026/03/23/incurcate-caile-legislative-la-dsp-olt-bobes-sub-controverse-ionita-se-reintoarce-in-institutie/

Ultimă oră

Același autor