14 adolescenţi, dar şi copii, au rămas blocaţi mai bine de jumătate de oră într-un carusel care s-a defectat. Unul dintre braţe s-a oprit brusc, iar tinerii au rămas suspendaţi, cu capul în jos, la câţiva metri de sol.
În prima jumătate a timpului, operatorii au încercat singuri să repare defecţiunea, fără să ceară ajutor. În cele din urmă, pompierii au intervenit şi i-au ajutat să ajungă cu bine la sol cu ajutorul frânghiilor. Şase dintre ei au avut atacuri de panică şi au fost duşi la spital.
„Mașinăria avea 18 locuri, dintre care 14 ocupate cu tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, iar unul dintre brațe a rămas blocat aproximativ 40 de minute, la o distanță de circa 4-5 metri de sol, în poziția răsucit cu capul spre sol, fără a mai răspunde comenzilor.
Cele 14 persoane au fost coborâte din carusel de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.
10 dintre tineri au fost preluați de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță și transportați la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale, fără a rămâne internați.
De asemenea, au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Caraș-Severin”, arată IPJ Caraş-Severin.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar caruselul fost indisponibilizat până la finalul cercetărilor.
Între timp, administratorul societăţii, un bărbat de 49 de ani din Ilfov, a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
Sursa foto: