Accident cu două autoturisme implicate, la Curtişoara. Un bărbat transportat la spital | Gazeta Nouă

Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Curtișoara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Întrucât bărbatul nu a putut fi testat, acestuia urmează a-i fi prelevate mostre biologice la unitatea spitalicească.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

Sursa: https://www.gazetanoua.ro/accident-cu-doua-autoturisme-implicate-la-curtisoara-un-barbat-transportat-la-spital.html

Ultimă oră

Același autor