Controale extinse ale Gărzii de Mediu. Peștele braconat, urmărit din ape până în piețe

După două săptămâni de controale intense în zonele cu risc ridicat, Garda Națională de Mediu scoate la iveală un circuit organizat al peștelui braconat, care ajunge în mod ilegal pe piață. Acțiunile au continuat cu verificări la nivel național în magazine și piețe, unde au fost descoperite numeroase nereguli.Garda Națională de Mediu a desfășurat, în ultimele două săptămâni, o serie de controale ample în zonele considerate vulnerabile la braconaj piscicol – Olt, Dunăre, Delta Dunării și litoralul Mării Negre. În urma acțiunilor din teren, comisarii au eliminat aproximativ 6,5 kilometri de plase ilegale și au identificat sute de kilograme de pește transportat fără documente de proveniență.

De asemenea, au fost descoperite unelte ilegale de pescuit, precum plase monofilament, setci și vintire, dar și transporturi realizate cu vehicule special adaptate, inclusiv dotate cu sisteme de refrigerare. Constatările indică existența unui mecanism organizat prin care peștele capturat ilegal este introdus ulterior în circuitul comercial.

Pornind de la aceste realități, Garda Națională de Mediu a extins controalele și în zona de comercializare. Astfel, în perioada 2–4 aprilie 2026, a fost derulată o operațiune națională care a vizat modul în care peștele și produsele din pește ajung la consumatori.

În cadrul acestei acțiuni au fost efectuate 210 controale la nivel național, au fost verificate 190 de magazine specializate și 51 de piețe agroalimentare; au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 361.700 de lei; au fost acordate 27 de avertismente și au fost constatate 3 cazuri de confiscare a produselor neconforme.

Verificările au scos la iveală probleme precum lipsa documentelor de proveniență, deficiențe în asigurarea trasabilității și condiții neconforme de comercializare.

Autoritățile atrag atenția că lipsa trasabilității reprezintă veriga slabă care permite peștelui braconat să ajungă pe mesele românilor.

Garda Națională de Mediu anunță că va continua acțiunile de control la nivel național, vizând în special zonele și sectoarele vulnerabile. Instituția subliniază că lupta împotriva braconajului și verificarea trasabilității produselor din pește fac parte dintr-un efort comun de protejare a resurselor naturale și a sănătății populației.

foto reprezentativă: facebook/Garda Națională de Mediu

Sursa: https://gddhd.ro/actualitate/national/controale-extinse-ale-garzii-de-mediu-pestele-braconat-urmarit-din-ape-pana-in-piete/

Ultimă oră

Același autor