„Din păcate, România continuă să fie una dintre ţările cu cea mai mare fiscalitate pe forţa de muncă din Europa, în timp ce state precum Polonia, Ungaria şi Bulgaria aplică politici fiscale mai echilibrate, menite să păstreze, să stimuleze şi să echilibreze piaţa forţei de muncă. Astăzi, în România, munca este pedepsită, nu încurajată. Angajatul şi angajatorul sunt sufocaţi de taxe, iar rezultatul este unul evident: românii aleg să muncească în alte ţări unde sunt respectaţi şi sprijiniţi. Mai grav, în timp ce românii care muncesc şunt taxaţi excesiv, statul român nu oferă niciun sprijin real familiilor cu copii. Promisiunile făcute românilor pe durata campaniei electorale de către PSD, PNL, USR si UDMR au fost uitate cînd au ajuns la guvernare. Sloganul 0 taxe pe salariu minim pe economie a fost uitat de unii guvernanţi. Acum mimează reforma statului roman, iar toate costurile incompetenţei guvernanţilor le acoperă prin creşterea taxelor către populaţie. În acelaşi timp, Guvernul condus de Ilie Bolojan ia decizii care ridică serioase semne de întrebare: a redus impozitarea pe cifra de afaceri de la 1% la 0,5%, diminuând veniturile statului fără o strategie clară de compensare. De asemenea, permite, în mod tacit,”liberalizarea” externalizării profitului obţinut în România, fără a implementa mecanisme reale de reinvestire în economia naţională. Premierul României a anunţat că începând cu anul 2027 va elimina impozitul pe cifra de afaceri. Cu alte cuvinte, taxăm munca românilor la maximum, dar permitem capitalului să plece liber din ţară. Aceasta nu mai este o problemă economică. Este o direcţie sigură spre depopulare, sărăcire şi colaps economic pe termen lung. Domnule premier Bolojan, având în vedere toate cele prezentate mai sus, vă întreb direct:– Când intenţionaţi să reduceţi concret povara fiscală pe forţa de muncă din România?– Ce măsuri aveţi în vedere pentru a opri migraţia forţei de muncă, cauzată direct de nivelul ridicat al taxării?– De ce nu există politici fiscale reale de sprijin pentru familiile cu copii, în contextul unei crize demografice evidente?– Ce măsuri concrete veţi lua pentru a obliga sau stimula reinvestirea profitului realizat în România, în locul externalizării acestuia?– Cum justificaţi reducerea impozitării pe cifra de afaceri în paralel cu menţinerea unei fiscalităţi sufocante pe muncă?România nu mai poate continua pe acest drum. Dacă nu reduceţi urgent taxarea muncii şi nu construiţi politici reale pentru familii şi pentru capitalul românesc, veţi rămâne fără oameni, fără contribuabili şi, în final, fără economie. Vă solicit public să precizaţi românilor: Când intenţionaţi să reduceţi povara fiscală existentă asupra forţei de muncă din România?” ,este declarația deputatului Țiu.